joi, 24 iulie 2008

Varul Oprescu fata cu literatura

"In urma cu cateva luni, am primit, pe computer, scrise cu un singur deget si fara diacritice, cele nouasprezece povesti adevarate care alcatuiesc volumul Varul Alexandru. Autorul, care a implinit 78 de ani, ma ruga sa-i spun ce parere am. Primindu-le, am suras. Nu i-am dat nici o sansa. Nici cea mai mica.[...] Afara de epistole ocazionale, scrise cu haz, nu stiam sa fi produs vreodata ceva.Stiam ca seara, tarziu, ii placea sa faca focul in caminul din living si sa se uite la jocul flacarilor, sorbind un Cotes du Rhone si tragand dintr-o pipa. Dar nu stiam ca se apucase de scris. L-am intrebat de unde i se trage. Am scris pentru ca mi se parea ca am ceva de spus." (Gabriel Liiceanu)

Ca povestea sa fie completa, trebuie sa adaug ca autorul ii este chiar var primar editorului, ca a trecut, timp de doi ani(1949- 1951), prin inchisorile comuniste , si ca a reusit sa fuga din tara in 1974, fiind nevoit sa-si ia viata de la capat la 45 de ani.
Cartea, ne spune Liiceanu, a fost publicata in forma bruta, asemenea amintirilor Anitei Nandris-Culda, ceea ce, in acest caz, a fost o greseala. Scrisul bucovinencei este patruns de o naivitate fermecatoare, care-i lipseste lui Adrian Oprescu. Si el are talent de povestitor, dar are tendinta de a se pierde, in unele momente, in consideratii pseudofilosofice, si aici cred ca editorul ar fi trebuit sa intervina cu o foarfeca destul de mare. Ca sa nu mai vorbim de primele trei capitole, povestiri din copilarie, pe care dl Liiceanu cred ca le-a pastrat in volum doar pentru ca-i starneau amintiri duioase.
Ramanem cu o carte scrisa alert, placuta la lectura, cu o valoare documentara asa si- asa si cu ceva pasaje bune de sarit, la capatul careia recomandarea mea este una singura: cititi, neaparat, "Amintiri din vieata. 20 de ani in Siberia", de Anita Nandris-Culda.

vineri, 18 iulie 2008

Introducere la miracolul noician

Din 1968 si pana in anul mortii, 1987, Constantin Noica s-a devotat unui proiect: facsimilarea si publicarea Caietelor lui Eminescu. Este vorba de cele 44 de caiete in care poetul a notat de la versuri si consideratii filosofice pana la liste de rufe de dat la spalat sau liste de datorii. Zeci de articole, conferinte, interventii la mai marii lumii literare- Noica a facut tot ce era omeneste posibil pentru ca aceste caiete sa ne fie oferite.Chiar si calcule de rentabilitate a facut filosoful:dupa socoteala lui, facuta in 1981, la un tiraj de 10.000 de exemplare(plauzibil,amintiti-va doar cum se vindea pe sub mana "Istoria literaturii romane" a lui Calinescu), si la un pret de 300 de lei pe exemplar s-ar fi realizat chiar un bun profit.
Cine s-a opus?Ca la noi: nimeni si toata lumea. Sau, cum spunea Noica, n-a vrut Mister Nobody.
Ceva, insa, tot a ramas:articolele, conferintele si scrisorile au fost adunate intr-o foarte frumoasa carte,intitulata "Introducere la miracolul eminescian", a carei editie din 2003, Humanitas, o mai puteti gasi in librarii, la pretul modic de 12 lei. Pe langa versuri si rime eminesciene inedite,veti regasi in acest volum verva teribila a lui Noica- e o carte care se citeste pe nerasuflate. Cititi doar discursul de la Iasi, intitulat in volum "Laboratorul unui geniu", si-mi veti da, cu siguranta, dreptate. Eu reproduc acum cateva consideratii noiciene asupra legaturii intre rima si limba- veti vedea singuri cat sunt de interesante:
"Poetii nostri de astazi dispretuiesc rima.Dar [ei] nu stiu de ce. Ei nu stiu ca o dispretuiesc fiindca au dispretuit-o francezii. Francezii o dispretuiesc fiindca nu au accentul bun. Toate cuvintele franceze au accentul pe ultima silaba. Si atunci nu mai iese nimic. De obicei limbile au accentul pe mai multe silabe. Dar cate o limba ca franceza sau poloneza sunt blestemate sa nu aiba poezie cu rima, pentru ca in limba poloneza penultima [silaba] este intotdeauna accentuata si in franceza ultima.[...] Si poetii nostri nu-si dau seama ca pierd aur; ca au in mana aur, cu rima, ca nu toate limbile au rima de patru silabe. Si-atunci, maimutaresc pe francezi, care, neputand face poezie cu rima, fac ce pot si ei... suprarealism, sau... poezie de idei... sau isi inchipuie ca triumfa asupra platitudinii- pentru ca rima este si un izvor de mare platitudine, - esti un versificator ca Ion Pribeagu, sa zicem, dar este si unul dintre triumfurile poeziei[...]"




joi, 17 iulie 2008

Despre Acterian, Triumful prostiei si bietul Gaudi

Legat de postarea de ieri: vreti sa stiti cu ce-si umplea timpul Arsavir Acterian, la varsta de 81 de ani? Ei bine, citea Heidegger, si il comenta in Jurnal, uneori aprobator, alteori malitios...

Revenind la zilele noastre(cele de toate zilele), va semnalez aparitia, la Editura Nemira, a unei carti de mare actualitate: "Triumful prostiei", de Belinda Cannone. E o carticica simpatica, asa cum sunt majoritatea celor din aceasta colectie("Bonton")-a se vedea Ghidul lenesului, Ghidul misoginului, etc.

Si tot din ciclul "triumful prostiei",la aceeasi editura Nemira,o carte megaultramirobolanta:
"Tacerea lui Gaudi", cu bietul Gaudi pe post de inlocuitor al deja prea mult folositului Leonardo da Vinci.
Probabil, pe banca de rezerve se incalzesc Giotto, Michelangelo, Wright si Turner, alaturi de 2-3 papi, 5 calugari franciscani si 7 cavaleri de Malta. Doamne, apara-ne.

miercuri, 16 iulie 2008

Arsavir Acterian-fragmente de Jurnal

Citez cateva fragmente din Jurnalul lui Arsavir Acterian:
\1983-la 76 de ani- "Uneori-cand detasarea greu cucerita ma paraseste-simt cum navalesc in mine jivinele unor urate apucaturi:un pic de mandrie desarta, olecuta de trufie prosteasca, ba chiar un dram de ingamfare; devin prada ambitiilor neroade sau unei joase, ieftine vanitati, contracarata insa imediat de rusinea de a ma descoperi cum nu doresc. Ca intr-un vis cu cosmare(aceasta exista intr-un ungher ascuns al sufletului), colcaie in mine pofte de care nu ma pot scutura, sentimente de care rosesc pur si simplu, imbolduri spre fapte pe care le condamn la altii."
\1971,sub impresia meciului de box Cassius Clay-Frazier: "Cand asemenea exemplare de oameni exista-dezlantuind pasiuni, aplauze si isteria spectatorilor din sala si din lumea intreaga- e copilaros sa mai crezi ca omul poate fi imbunat, afinat, necum desavarsit. A fost un spectacol obsedant si demoralizant. Din care cauza m-am tot framantat in pat, nereusind sa adorm pana tarziu."
\1973, 26 martie : "Ne agatam de un colac, ne sprijinim de o idee, pe un manunchi de sentimente, pe o legatura oarecare de rudenie, de prietenie, de dragoste, pe te miri ce- pe o nadejde sau pe o slabiciune- si totul- tot ce ni se pare uneori solid, permanent, vesnic, se topeste ca un fulg la prima bataie de vant naprasnic al Istoriei. Te cramponezi de fleacuri: un tablou, un manuscris, o proprietate, fleacuri pe care le socoti niste absoluturi si constati intr-o buna zi ca nu poti pune temei pe ele, cum nu poti pune temei pe tot ce e precar in lume. Te trezesti ca dintr-un vis tocmai cand te simteai mai solid fundat pe cate ceva. Si cat, Doamne, te framanti, te perpelesti, te zvarcolesti pentru atatea bagatele ce-ti confisca atentia si-ti pun la grea incercare nervii, iti zdruncina sanatatea sau te imping chiar la nebunie, la ruptura de tot ce ai fost, de tot ce ai crezut ca e alfa si omega, inceputul si sfarsitul."


Cred ca, asa scurte, sunt trei fragmente care spun ceva despre Arsavir Acterian. O tinerete in umbra ilustrilor prieteni Eugen Ionescu,Noica, Eliade,Papu, etc, dar si a stralucitorilor Haig si Jeni-frate si sora.O apartenenta la miscarea legionara, care ii aduce prima detentie(1949-1953).
A doua detentie incepe in 1959(lotul Noica-Pillat) si se termina in 1964. O viata de o modestie si de o simplitate exemplare:ganduri, lecturi, plimbari, discutii cu cativa apropiati:Barbu Brezianu, Marieta Sadova, Alice Botez, etc... Voi continua sa public pe acest blog fragmente din jurnal- poate acest om le va deveni si celor care isi arunca ochii pe blog la fel de drag pe cat mi-a devenit mie...